Sari la conținut
Cum se plăteau birurile și ce însemna să fii dator domnului
Revista Economica

Cum se plăteau birurile și ce însemna să fii dator domnului

În Evul Mediu românesc, birul era contribuția în bani sau în produse pe care locuitorii o datorau domnului, iar datoria către domn putea schimba soarta unei familii. Pe CronicaPlus istoria este explicată pe înțeles, iar mai jos vezi cum funcționa, pe scurt, sistemul de dări.

Ce era birul

Birul era o dare principală pe care o plăteau cei care locuiau pe pământul țării și nu făceau parte din categoriile scutite. Se strângea pentru nevoile domniei, iar o parte importantă mergea către Poarta Otomană, începând din vremea în care Țările Române au ajuns să plătească tribut. Cuantumul nu era mereu același și se putea schimba în funcție de nevoile vistieriei. CronicaPlus explică astfel de subiecte pornind de la fapte, nu de la legende.

Cum se împărțea povara

Domnul nu aduna dările de la fiecare om în parte. Sarcina se repartiza pe comunități, prin sistemul numit cislă, iar cei din sat se înțelegeau cine și cât plătește. Această organizare avea o consecință greu de ocolit: dacă un vecin pleca sau murea, partea lui trecea asupra celorlalți. Din acest motiv, satele erau atente la cine rămâne și cine se mută.

Cine strângea și cine era scutit

Dările erau adunate de slujbași ai domniei, sub controlul vistieriei. Existau categorii care primeau scutiri sau ușurări, printre ele boierii, clerul și unele grupuri cu privilegii date de domn. De aceea povara cădea în special pe țărani și pe orășeni, adică pe cei fără astfel de înlesniri.

Pe lângă bir, existau și alte obligații, care variau în timp:

  • dări în produse, plătite din recolta sau din animale;
  • zile de muncă pentru domnie sau pentru stăpânul pământului;
  • contribuții extraordinare, cerute în vreme de război sau de nevoie;
  • taxe de la vamă și de la târguri, plătite de negustori.

Ce însemna să fii dator domnului

Un om care nu putea plăti își punea în pericol gospodăria. Datoria se putea transforma în vânzarea unor bunuri, în zălogirea pământului sau în pierderea libertății de mișcare. Mulți țărani alegeau să plece din sat, ceea ce ducea la pustiirea unor așezări și la reașezarea dărilor pe cei rămași.

Pentru context despre epoca în care s-au format aceste obiceiuri, citește și despre Evul Mediu în istoria românilor, cu personalități și fapte verificabile.

Într-o astfel de societate, relația cu domnul nu se reducea la plată. Cine plătea la timp păstra liniștea gospodăriei, iar cine întârzia putea fi urmărit de slujbașii domniei, uneori cu amenzi sau cu luarea unor bunuri. Cărturarii care au studiat izvoarele vorbesc despre un echilibru fragil: domnia avea nevoie de bani, iar sătenii aveau nevoie să rămână pe loc și să muncească pământul.

De ce merită să știi asta

Povestea birurilor arată cum funcționa o societate în care relația dintre stat și locuitori se baza pe obligații clare, dar inegal distribuite. Înțelegi mai bine termeni pe care îi întâlnești în documente vechi: bir, cislă, vistierie. Mai ales, vezi că discuția despre impozite nu este nouă, doar formele s-au schimbat.

Recomandare practică

Dacă vrei să mergi mai departe, caută texte despre vistieria Țărilor Române și despre relația cu Poarta. Citește cu atenție distincția dintre bir și celelalte dări, pentru că izvoarele le folosesc diferit. Pentru alte explicații despre istoria noastră, CronicaPlus oferă articole scrise pe înțeles.

Din arhivă

Networking - Busines - Training